De ce nu?

2013? 2011? 2008?
Nu-i o ghicitoare, incerc doar sa-mi amintesc cand o fost prima data cand am zis “de data asta chiar imi fac blog!”
De ce n-am scris pana acuma? Vreo 7 ani am amanat pe motiv ca nu stiu ce sa scriu. Dupa ce-am umplut o agenda cu idei, am gasit un motiv mai bun, ca n-am infrastructura. Prin 2017, cred, mi-am cumparat domeniu, hosting, tot ce trebe. Da’ dup-aia n-am mai putut, ca “vai de mine, daca n-o sa fie destul de bun ce scriu?” Si de inca vreo 137 de ori mi-o venit ideile numa’ noaptea si ziua, cand sa chiar scriu, mi s-o dus inspiratia.
Degeaba mi-am tot dat palme (nu la propriu, poate asta-i baiu’) citind blogurile altora si mi-am spus ca asta puteam sa scriu si in somn, la 18 ani. Si Dumnezo’ mi-i martor, esti prost la 18 ani. Esti prost cam pana la 25 si dup-aia esti tot prost, da’ in alte feluri, numa’ ca asta-i alta poveste. Vezi? Povesti am de spus. Numa’ ca asteptam ceva revelatie, semn divin sau experienta extraordinara, probabil.


De ce?

Pentru ca numa’ nu ma pot abtine, tre’ sa-mi dau cu parerea. Pentru ca, atunci cand imi dau cu parerea, sunt unii si mai dusi ca mine, care rad si m-aplauda sau chiar – doamne, feri – o apreciaza. Pentru ca mi-o bagat altii in cap ca as sti sa spun povesti, inca de pe vremea cand nu stia nici profa’ de engleza ce-i aia storytelling. Si pentru ca domnu’ diriginte mi-o dat prea des 10 la romana si m-o facut sa cred ca-i usor. Pentru ca-mi place atentia, desi asta iar ii poveste lunga, pe care-om trata-o separat, la capitolu’ “patologii”. Si pana la urma, imi trebuie alt motiv, inafara de “pentru ca asa imi vine”?


Despre ce?

Mai tineti minte hi5? Era o moda, intr-o vreme, sa scrii la sectiunea “despre mine” ce-ti place si ce nu. Am facut o lista destul de exhaustiva, la care mi-o comentat cineva ca oare de ce oamenii se concentreaza mai mult pe ce nu este, decat pe ce este, pe ce nu le place, decat pe ce le place? Si mi-am zis atunci ca stai tu numa’ asa, uite cum o sa scriu eu despre ce-mi place.
Despre ce-o sa fie blogul asta?
Despre mirosul de primavara dintre blocuri din Manastur, cand mergi seara acasa.
Despre cum aluneca stilou’ pe hartia Moleskine, #sarakilor.
Despre cum si io calatoresc uneori, da’ poate vad lucruri care nu-ti apar in top 10 poze pe instagram.
Despre teama de mediocritate, care te trage inapoi mai mult decat mediocritatea in sine.
Despre cu ce incepi cand nu stii cu ce sa incepi.
Despre cum niciodata nu retin cum se termina o carte, da’ raman in gand cu cate-o imagine pe care, dup-aia, mai-mai ca o confund cu vreo realitate trecuta.
Despre declamatiile (cica asa le zice la rant-uri) mele de pe LinkedIn.
Despre cum te-auzi pe tine numa’ cand nu-i mai asculti pe altii.
Despre oamenii pe care-i intalnesc.
Despre amintiri, impresii sau ganduri aiurea.

Si pana la urma, ce mai conteaza despre ce-o sa fie?
Cum zice un mare intelept in viata, random ii cel mai fain.

Sa fie random, asadar! Ii cel mai fain.